"Tot ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi"

Nicolae Bălcescu
"Dacă ţara trebuie să aibă loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge acolo prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ."

Mihail Kogălniceanu
"Să vezi până departe este una, să mergi până departe este alta."

Constantin Brâncuşi
"O naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi."

Nicolae Bălcescu
"Întrebaţi istoria şi veţi şti cine suntem, de unde venim şi unde mergem. "

Mihail Kogălniceanu
"Datoria noastra e mare: trebuie să ştim a ne ridica până la dânsa. Trebuie s-arătăm că în junime e entuziasmul lucrurilor mari şi devotamentul pentru adevăr."

Dimitrie Berindei
"De unde venim şi unde mergem, trecutul şi viitorul, iată toată fiinţa noastră, iată mijlocul de a ne cunoaşte."

Mihail Kogălniceanu
"Toate ne arată că o lucrare mare se face în societate, toate ne vestesc începutul zămislirii unei societăţi nouă."

Nicolae Bălcescu
"Timpul grăbeşte să ne ridicăm caracterele, să smulgem egoismul din inima noastră, să ne pătrundem de misia românilor. E timpul de lucru şi de-o gîndire serioasă. "

Dimitrie Berindei
"În chestiunile mari care stăpânesc viitorul unei neam, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor."

Ion I.C. Brătianu
"Sunteţi reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. "

Ion I.C. Brătianu
"Fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi."

Ion I.C. Brătianu
"Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. "

Mihai Eminescu
"Dacă n-aş fi român n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie. "

Petre Ţuţea
Autentificare


Catalog Membri
Caută şi contactează membrii LSRS din întreaga lume. După nume, universitate, sau locaţie.

Forum LSRS
Locul virtual de întâlnire pentru toţi membrii LSRS. Pune întrebări, oferă răspunsuri, participă la dezbateri.


Newsletter


Rămâi conectat la pulsul Ligii! Abonează-te la newsletter-ul nostru! Un click e suficient!

Informaţii Utile

Diverse oportuniăți de studiu, internship-uri, burse, competiții și alte informații utile pentru studenții români din străinătate. Transmise şi prin RSS.

1 2 3 4 5 6 7 next last
Roberto Rocca Education Program
31-10-2011
Concurs pentru cercetare economica
Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar a lansat concursul Costin Murgescu pentru cercetare economică destinat studenţilor români masteranzi sau doctoranzi, preocupaţi de macroeconomie şi discipline de graniţă, înscrişi la o universitate din România sau din străinătate.
26-10-2011
Internship Centrul RISS
Centrul Român pentru Relaţii Internaţionale şi Studii de Securitate (Centrul RISS) este o organizaţie non-guvernamentală, non-profit şi apolitică. Acesta a fost înfiinţat în anul 2010 la iniţiativa unor tineri cercetători ce au resimţit lipsa unor dezbateri si a unui dialog inter-disciplinar, pe teme legate de evoluţia domeniului relaţiilor internaţionale şi studiilor de securitate.
26-09-2011
Centrul RISS - Training Negocieri Internationale
Centrul Român pentru Relații Internaționale și Studii de Securitate anunță începerea înscrierilor pentru Trainingul pe Negocieri Internaționale.
26-09-2011
7th Annual International Symposium on Economic Theory, Policy and Applications
The Economics Research Unit of the Athens Institute for Education and Research (AT.IN.E.R.) organizes its 7th Annual International Symposium in Athens, Greece, 23-26 July 2012. The conference website is: http://www.atiner.gr/economics.htm .
26-09-2011
2012 Vavilov-Frankel Fellowship Call
Bioversity International established the Fellowship Fund in 1989 to commemorate Academician Nikolai Ivanovich Vavilov’s and Sir Otto Frankel’s unique contributions to plant science. To date, we have supported 37 outstanding young scientists from 24 developing countries thanks to contributions from Pioneer Hi-Bred and the Grains Research and Development Corporation.
26-09-2011
PSI Winter School for Protons 2012
The Paul Scherrer Institute, PSI, is the largest research centre for natural and engineering sciences within Switzerland. We perform world-class research in three main subject areas: Matter and Material; Energy and the Environment; and Human Health. By conducting fundamental and applied research, we work on long-term solutions for major challenges facing society, industry and science.
26-09-2011
The IBRO Fellowships Programme
The IBRO Fellowships Programme aims to foster neuroscience research, especially in less well-funded countries, by providing support to high quality neuroscientists from diverse geographic and scientific areas (US/Canada Region excluded) who wish to broaden the scope of their training in neuroscience by working abroad in good laboratories.
26-09-2011
YPC şi ANST lansează ediţia a III-a a proiectului Young Professionals Academy!
Young Professionals Club în parteneriat cu Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret dă startul programului de dezvoltare personală - Young Professionals Academy. Aflat deja la a treia ediţie, proiectul va avea loc în Bucureşti, în perioada 17 octombrie- 26 noiembrie 2011.
16-09-2011
Internship Aspen Institute
We are currently accepting applications for internships in the fields of Research, Public Relations and Policy Events Management. The duration of each internship period is three months, with a flexible schedule of 4 hours a day, starting on 1 October. The internship is not paid, yet benefits could be included.
11-09-2011
1 2 3 4 5 6 7 next last

Participa si tu, doneaza!
EN