"Tot ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi"

Nicolae Bălcescu
"Dacă ţara trebuie să aibă loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge acolo prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ."

Mihail Kogălniceanu
"Să vezi până departe este una, să mergi până departe este alta."

Constantin Brâncuşi
"O naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi."

Nicolae Bălcescu
"Întrebaţi istoria şi veţi şti cine suntem, de unde venim şi unde mergem. "

Mihail Kogălniceanu
"Datoria noastra e mare: trebuie să ştim a ne ridica până la dânsa. Trebuie s-arătăm că în junime e entuziasmul lucrurilor mari şi devotamentul pentru adevăr."

Dimitrie Berindei
"De unde venim şi unde mergem, trecutul şi viitorul, iată toată fiinţa noastră, iată mijlocul de a ne cunoaşte."

Mihail Kogălniceanu
"Toate ne arată că o lucrare mare se face în societate, toate ne vestesc începutul zămislirii unei societăţi nouă."

Nicolae Bălcescu
"Timpul grăbeşte să ne ridicăm caracterele, să smulgem egoismul din inima noastră, să ne pătrundem de misia românilor. E timpul de lucru şi de-o gîndire serioasă. "

Dimitrie Berindei
"În chestiunile mari care stăpânesc viitorul unei neam, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor."

Ion I.C. Brătianu
"Sunteţi reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. "

Ion I.C. Brătianu
"Fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi."

Ion I.C. Brătianu
"Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. "

Mihai Eminescu
"Dacă n-aş fi român n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie. "

Petre Ţuţea
Autentificare


Catalog Membri
Caută şi contactează membrii LSRS din întreaga lume. După nume, universitate, sau locaţie.

Forum LSRS
Locul virtual de întâlnire pentru toţi membrii LSRS. Pune întrebări, oferă răspunsuri, participă la dezbateri.


Newsletter


Rămâi conectat la pulsul Ligii! Abonează-te la newsletter-ul nostru! Un click e suficient!

Informaţii Utile

Diverse oportuniăți de studiu, internship-uri, burse, competiții și alte informații utile pentru studenții români din străinătate. Transmise şi prin RSS.

first previous 1 2 3 4 5 6 7
Peste 40 de investitori caută startup-uri româneşti la VentureConnect
16-05-2012
Bucharest Streetball Weekend
Întreaga Românie joacă baschet la Bucharest Streetball Weekend între 24-27 mai în Piața Revoluției. Cele mai bune 8 echipe studențești de baschet masculin și feminin din țară vor încinge faimoasele terenuri special aduse de International Basketball Federation –Europe în Turneul Final al Campionatul Național Universitar. Peste 500 de iubitori sportului de orice vârstă sunt așteptați să se înscrie la competițiile propuse de organizatori până în 18 mai pe www.studentsport.ro. Piața va fi revoluționată de ritmuri de platane aduse de Tecko Starr și bătăi de mingi simultane.
14-05-2012
Congresul Studentilor din România
Uniunea Studentilor din România vă invită între 11 si 12 mai să participaţi la Congresul Studentilor din Romania, un proiect dedicat tinerilor, studentilor, absolventilor, interesaţi de subiectul angajabilitătii si oportunitătile de pătrundere pe piata muncii.
05-05-2012
A doua ediție a Caravanei LSRS Face2Facebook
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a organizat în perioada 22 – 29 aprilie 2012 Caravana Face2Facebook, un proiect online dedicat celor interesaţi de continuarea studiilor universitare în străinătate.
04-05-2012
Sondaj LSRS: Intrebari si raspunsuri
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a lansat pe 23 aprilie sondajul “Tinerii români și studiile în străinătate. Motivații. Experiențe. Perspective”, cea de-a doua anchetă sociologică de acest fel din România, după cea derulată de LSRS în 2010.
02-05-2012
LSRS si TVR - Romania Desteapta
Din 30 aprilie, în fiecare luni, la TVR 1, află dacă inteligenţa este cel mai bun produs de export al României.
26-04-2012
Caravana LSRS Face2Facebook
Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) a lansat Caravana LSRS Face2Facebook, un proiect online dedicat celor interesaţi de studii universitare în străinătate. Parte integrantă a campaniei Go Study, Caravana Face2Facebook reprezintă ocazia unică de a intra în contact cu studenţi români de pe trei continente.
24-04-2012
Sondaj LSRS despre studiul in strainatate
Sondaj LSRS: Tinerii români și studiile în străinătate. Experiențe și perspective
23-04-2012
Campionatele Naționale Universitare la Iași
În prezența unui public de peste 150 de persoane, Student Sport România a început la Iași ultima etapă a Campionatelor Naționale Universitare de Baschet 3x3 și Fotbal. Cu emoții și entuziasm, participanții și organizatorii așteaptă începerea meciurilor și selectarea prin joc a ultimelor finaliste care vor umple seria selecționatelor pentru Turneele Finale.
23-04-2012
JobShop
Organizaţia studenţească BEST Cluj-Napoca organizează în perioada 23-26 aprilie cea de-a XVIII-a ediţie a evenimentului de carieră JobShop. JobShop este cel mai mare eveniment naţional de carieră pentru studenţii şi absolvenţii din România, fiind dezvoltat de organizaţia BEST în trei dintre cele mai mari centre universitare din ţară: Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
18-04-2012
Festivalul Sergiu Celibidache
Prima ediţie a Festivalului Sergiu Celibidache va avea loc la Bucureşti, în perioada 3 mai -7 iulie 2012, si este organizată cu ocazia celebrării a 100 de ani de la naşterea marelui dirijor român.
13-04-2012
Go Study LSRS
Go Study LSRS – resursa online care dă startul studiului în străinătate
04-04-2012
Statutul Studentului a fost adoptat!
Liga Studenților Români din Străinătate felicită Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România și Uniunea Studenților din România pentru reușita primei inițiative legislative 100% studențești, și anume, adoptarea de către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a Statutului Studentului.
02-04-2012
Student Sport in Banat
Într-un cadru solemn și emoționant oferit de intonarea imnului național de către tenorul Traian Miscu, invitații de onoare la deschiderea oficială a Campionatului Național Universitar de Fotbal organizat de Student Sport România s-au bucurat de ocazia de a le ura bun venit și succes studenților din această etapă.
02-04-2012
La mulţi ani, Forbes România!
LSRS ureaza "La multi ani" editiei Forbes Romania!
29-03-2012
ARCA si LSRS, parteneri pentru Programul Spatial al Romaniei
Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS) este noul partener al ARCA, in cursa romaneasca de cucerire a spatiului cosmic, in cadrul Programului Spatial al Romaniei. LSRS doreste sa promoveze acest program in randul studentilor si absolventilor romani din strainatate si sa transmita mesajul ca, atata timp cat exista vointa necesara, proiectele care pot ridica Romania sunt posibile si in tara noastra chiar si in ciuda resurselor limitate.
21-03-2012
2% pt LSRS
Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) lansează campania de strângere de fonduri – Sprijinul vostru, viitorul României!, campanie ce vizează redirecţionarea a 2% din impozitul pe venit către LSRS.
15-03-2012
Lansarea Filialei LSRS Germania
Filiala Ligii Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) din Germania a fost lansată oficial la Berlin, la Ambasada României. Peste 70 de studenți români și reprezentanţi ai domeniilor academic, diplomatic, economic şi cultural s-au reunit în data de 9 martie 2012, la sediul Ambasadei României, pentru a sărbători lansarea Filialei LSRS din Germania.
12-03-2012
LSRS sprijină protestele din România
Ca urmare a nenumărate cereri primite din partea membrilor săi din întreaga lume, Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) dorește să transmită cetățenilor români care protestează în aceste zile în întreaga țară un mesaj puternic si ne-echivoc de susținere și un apel la unitate și responsabilitate.
23-01-2012
Distincţia în educaţie a fost premiată la Gala
07-01-2012
Gala LSRS 2012 - Au mai ramas trei zile!
La debutul noului an, tineri români educaţi la nivel înalt şi personalităţi ale societăţii româneşti se întâlnesc la Gala Studenţilor Români din Străinătate – Ediţia a III-a. Cu această ocazie va fi lansat volumul „Programul România Jună 2030. România în 3Decenii”.
04-01-2012
Descopera Juriul pentru Premiile LSRS!
Personalităţi din domeniul educaţiei jurizează competiţia “Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”
15-12-2011
Washington D.C.: Leadership Studentesc
În premieră la Washington D.C.: tineri români au discutat despre reorientarea către ţară şi promovarea imaginii României printre cetăţeni americani
13-12-2011
Premiile LSRS pentru Excelență Academică – înscrierile continuă!
Studenţi români cu rezultate deosebite în plan academic și extra-curricular sunt încurajaţi să se înscrie până pe 15 decembrie în competiţia “Premiile LSRS pentru Excelență Academică în Străinătate”.
12-12-2011
first previous 1 2 3 4 5 6 7

Participa si tu, doneaza!
EN