"Tot ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi"

Nicolae Bălcescu
"Dacă ţara trebuie să aibă loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge acolo prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ."

Mihail Kogălniceanu
"Să vezi până departe este una, să mergi până departe este alta."

Constantin Brâncuşi
"O naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi."

Nicolae Bălcescu
"Întrebaţi istoria şi veţi şti cine suntem, de unde venim şi unde mergem. "

Mihail Kogălniceanu
"Datoria noastra e mare: trebuie să ştim a ne ridica până la dânsa. Trebuie s-arătăm că în junime e entuziasmul lucrurilor mari şi devotamentul pentru adevăr."

Dimitrie Berindei
"De unde venim şi unde mergem, trecutul şi viitorul, iată toată fiinţa noastră, iată mijlocul de a ne cunoaşte."

Mihail Kogălniceanu
"Toate ne arată că o lucrare mare se face în societate, toate ne vestesc începutul zămislirii unei societăţi nouă."

Nicolae Bălcescu
"Timpul grăbeşte să ne ridicăm caracterele, să smulgem egoismul din inima noastră, să ne pătrundem de misia românilor. E timpul de lucru şi de-o gîndire serioasă. "

Dimitrie Berindei
"În chestiunile mari care stăpânesc viitorul unei neam, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor."

Ion I.C. Brătianu
"Sunteţi reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. "

Ion I.C. Brătianu
"Fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi."

Ion I.C. Brătianu
"Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. "

Mihai Eminescu
"Dacă n-aş fi român n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie. "

Petre Ţuţea
Autentificare


Catalog Membri
Caută şi contactează membrii LSRS din întreaga lume. După nume, universitate, sau locaţie.

Forum LSRS
Locul virtual de întâlnire pentru toţi membrii LSRS. Pune întrebări, oferă răspunsuri, participă la dezbateri.


Newsletter


Rămâi conectat la pulsul Ligii! Abonează-te la newsletter-ul nostru! Un click e suficient!

Revista Presei

LSRS te informeaza! Afla care sunt cele mai importante stiri ale saptamanii de la Liga Studentilor Romani din Strainatate.

first previous 1 2 3 4 5 6 7 next last
14. 01. 2011 - România Liberă - La 29 de ani, vrea să găsească leacul împotriva cancerului
Cercetătoarea de 29 de ani Cristina Ghenoiu a primit anul acesta Marele Premiu LSRS (Liga Studenţilor Români din Străinătate) pentru Excelenţă Academică în străinătate datorită meritelor la nivel mondial în domeniul biologiei celulare şi geneticii. Cristina Ghenoiu este doctorand la Cornell University din New York, unde studiază biologie celulară şi cromozomială, biologie moleculară, genetică şi biochimie. Este câştigătoarea a numeroase burse de cercetare şi coautoare în publicaţii ştiinţifice de renume mondial, printre care revista Science.
31-03-2011
12. 01. 2011 – Academia Caţavencu - Liga Studenţilor Români din Străinătate: breaking news
Există o întrebare chiar mai ciudată decât „De ce n-ai plecat din ţară?“. Această altă întrebare e „De ce te-ai întoarce?!“. Ca să aflu ce şi cum, m-am dus la Palatul Parlamentului, unde cei de la LSRS au organizat o gală.
31-03-2011
10. 01. 2011 – Adevarul - A dat o viitoare carieră în Franţa pe o slujbă în ţară
Dragoş Preda (28 de ani) este unul dintre puţinii tineri care vin să lucreze în ţară după ce au studiat în afară. Liga Studenţilor Români din Străinătate a demarat un proiect prin care tinerii plecaţi la studii sunt încurajaţi să urmeze o carieră în România. Dragoş Preda este vicepreşedinte al Ligii şi a participat la prima ediţie a proiectului „Români de elită", în calitate de fost student în străinătate, care a ales să revină în ţară. Dragoş povesteşte că a fost admis la Facultatea de Ştiinţe Politice în cadrul Şcolii Naţionale de Ştiinţe Politice şi Administrative (SNSPA). La îndemnul părinţilor a ales, însă, să studieze la Paris, la Universitatea „Panthéon Sorbonne".
31-03-2011
7. 01. 2011 – Studentie. Ro - Excelenta pentru Romania: Gala Studentilor Romani din Strainatate 2011
Bucuresti. Joi, 6 ianuarie 2011, la Palatul Parlamentului, au fost acordate Premiile LSRS pentru Excelenta Academica in Strainatate in cadru celei de-a doua editii a Galei LSRS, organizata de Liga Studentilor Romani din Strainatate (LSRS). Evenimentul a marcat totodata doi ani de la infiintarea Ligii de catre un grup de studenti entuziasti, carora intre timp li s-au alaturat aproape 5,000 de tineri romani care studiaza peste hotare.
31-03-2011
7. 01. 2011 – PaginaMedicala.ro - Excelenta in educatie, premiata la Gala LSRS 2011
Cei mai buni studenti romani din strainatate au fost premiati ieri in cadrul Galei LSRS (Liga Studentilor Romani in Strainatate). Premiul cel mare a fost obtinut de Cristina Ghenoiu, doctorand la Universitatea Cornell din SUA, unde a fost admisa in 2005. Tanara de 29 de ani face cercetare in domeniul cancerului si a vorbit celor prezenti despre schimbare.
31-03-2011
first previous 1 2 3 4 5 6 7 next last

Participa si tu, doneaza!
EN