"Tot ce nu este prin noi, nu va fi pentru noi"

Nicolae Bălcescu
"Dacă ţara trebuie să aibă loc în concertul Europei, apoi nu va putea ajunge acolo prin industrie, nici prin comerţ, decât numai prin învăţământ."

Mihail Kogălniceanu
"Să vezi până departe este una, să mergi până departe este alta."

Constantin Brâncuşi
"O naţie nu se poate mântui decât prin sine însăşi."

Nicolae Bălcescu
"Întrebaţi istoria şi veţi şti cine suntem, de unde venim şi unde mergem. "

Mihail Kogălniceanu
"Datoria noastra e mare: trebuie să ştim a ne ridica până la dânsa. Trebuie s-arătăm că în junime e entuziasmul lucrurilor mari şi devotamentul pentru adevăr."

Dimitrie Berindei
"De unde venim şi unde mergem, trecutul şi viitorul, iată toată fiinţa noastră, iată mijlocul de a ne cunoaşte."

Mihail Kogălniceanu
"Toate ne arată că o lucrare mare se face în societate, toate ne vestesc începutul zămislirii unei societăţi nouă."

Nicolae Bălcescu
"Timpul grăbeşte să ne ridicăm caracterele, să smulgem egoismul din inima noastră, să ne pătrundem de misia românilor. E timpul de lucru şi de-o gîndire serioasă. "

Dimitrie Berindei
"În chestiunile mari care stăpânesc viitorul unei neam, nu pot fi motive de oportunitate care să te hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt şi sigur al principiilor."

Ion I.C. Brătianu
"Sunteţi reprezentanţii unui popor care este mândru şi poate fi mândru de trecutul său, şi care trebuie să aibă mare încredere în viitorul său. "

Ion I.C. Brătianu
"Fiţi cât de modeşti pentru persoana dumneavoastră, nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi."

Ion I.C. Brătianu
"Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară. "

Mihai Eminescu
"Dacă n-aş fi român n-aş fi nimic. Nu mă pot imagina francez, englez, german, adică nu pot extrapola substanţa spiritului meu la alt neam. Sunt român prin vocaţie. "

Petre Ţuţea
Autentificare


Catalog Membri
Caută şi contactează membrii LSRS din întreaga lume. După nume, universitate, sau locaţie.

Forum LSRS
Locul virtual de întâlnire pentru toţi membrii LSRS. Pune întrebări, oferă răspunsuri, participă la dezbateri.


Newsletter


Rămâi conectat la pulsul Ligii! Abonează-te la newsletter-ul nostru! Un click e suficient!

Noutăţi

tipareste

Se caută Edu Imagineers

17-02-2012


Eşti tânăr, creativ şi revoluţionar? Vrei să transformi educaţia românească într-un proces modern, interactiv şi potrivit cu nevoile reale de învăţare? Te visezi conducându-ţi propria afacere sau lucrând într-un start-up din zona tehnologie şi online? Atunci credem că ai putea să fii Edu Imagineer!

Restart în Educaţie vrea să atragă cei mai capabili oameni din România într-o conversaţie optimistă şi curajoasă despre viitorul educaţiei în România. Primul pas îl facem împreună pe 25-26 februarie, la Imaginarium, prima tabără de creaţie de antreprenoriat social în domeniul educaţiei. Evenimentul va fi o combinaţie non-conformistă de conferinţă, discuţii libere şi workshop, finalizându-se cu prezentarea ideilor generate şi înscrierea lor pe platforma restartedu.ro. 

Cei 70 de participanţi vor fi inspiraţi de prezentările ţinute de Graham Attwell, Fred Garnett, Leonard Turton şi Cosmin Alexandru, care vor vorbi despre tendinţe şi idei curajoase în educaţie, despre aşteptăile mediului de afaceri şi despre potenţialul tehnologiei. 30 de mentori vor lucra cot la cot cu participanţii, ghidându-i în alegerea şi conturarea ideilor.

Dacă vrei să participi, te aşteptăm să te înscrii pe site până sâmbătă, 18 februarie. Participanţii selectaţi vor fi anunţaţi luni, 22 februarie. Hai să ne imaginăm astăzi educaţia românească de mâine!

Proiectul este organizat de Romanian-American Foundation, TechSoup si CROS.

Mai multe detalii pe:

Site: www.restartedu.ro

Facebook: http://www.facebook.com/restartineducatie

Blog: http://www.restartedu.ro/blog/








Participa si tu, doneaza!
EN