Voluntarul lunii februarie din filiale- Irina Preoescu

Voluntarul lunii februarie este Irina Preotescu, coordonatoarea filialei LSRS SUA. Irina este studentă în ultimul an la St. John’s University în New York, studiind psihologie și justiție socială și dorește să ramână în State pentru obținerea unei diplome de masterat în domeniul relațiilor internaționale. A jucat tenis de performanță în țară, iar prin acceptarea unei burse sportive, acum joacă tenis pentru echipa universității. Printre pasiunile Irinei se numără limbile străine și literatura, în special cea rusă, îi place să scrie și speră să poată publica o carte în viitor. O pasionează de asemenea și voluntariatul, activând în LSRS și lucrând cu Delegații de Tineret ai României la ONU, cu MEDLIFE SJU și ca asistent de cercetare pentru un studiu în departamentul de psihologie.

Irina ne-a răspuns unor întrebări despre viața de student, importanța voluntariatului și, bineînțeles, LSRS.

Cum e viața unui student în SUA?

Programul este cel mai dificil în cazul meu, deoarece am 2 antrenamente pe zi pe lângă cele 3-4 ore de cursuri, zilnic. Obligațiile bursei nu îmi permit să am foarte mult timp liber, dar atunci când nu am nimc urgent de făcut îmi place să mă plimb prin Manhattan, să citesc, să scriu și să dorm. În general, viața de student în SUA este foarte aglomerată deoarece cei mai mulți studenți lucrează 1-2 joburi. Accentul este pus în special pe obținerea unui stagiu de practică, job sau oportunități de voluntariat.

Ești unul dintre premianții Galei Studenților Români din Străinătate, fapt pentru care te felicităm! Cum ai putea spune că te-a schimbat experiența de student în SUA?

Sunt extrem de recunoscătoare pentru distincția oferită la Gala Studenților Români din Străinătate! A fost un moment foarte frumos pentru mine și regret că nu am fost de față. Experiența de student în SUA m-a schimbat extraordinar de mult. Mi-a deschis mintea către perspective total diferite de ale mele, obligându-mă să învăț să ascult și să înțeleg idei pe care le-aș fi respins anterior. În cei aproape 4 ani de locuit în New York, am învățat cum sa fiu responsabilă financiar, cum să am grija de mine știind că nu poate veni niciun membru al familiei în ajutor în cazul în care aș fi făcut o greșeală. Experiența în State m-a conectat cu oameni formidabili, oameni din toate colțurile lumii, oameni de la care nu aș fi avut privilegiul de învăța dacă nu aș fi fost aici. M-am maturizat în acești 4 ani mai mult decât aș fi crezut că pot.

Care ar fi cel mai important sfat pe care îl poți da unui tânăr care dorește să își urmeze studiile în SUA?

Sfatul meu ar fi acela de a nu îi lăsa pe ceilalți să definească pentru tine ce înseamnă succesul. Într-un sistem atat de capitalist, bazat pe competiție și măsurat în profit, este usor să îți pierzi șirul ideilor și adevăratele dorințe. Succesul nu înseamnă neaparat un profit cât mai mare, ci este ceea ce îți aduce ție bucurie făcând. Acestea fiind spuse, aș încuraja pe oricine dorește să studieze pentru o perioadă în SUA, fiindcă este o experiență uluitoare.

Crezi că este important voluntariatul în viața unui tânăr?

Voluntariatul, am descoperit și eu, este nespus de important. Nu numai că îți oferă experiență de lucru într-un domeniu pe care îl poți alege cu ușurință, dar te pregătește pentru un post de lucru plătit și arată ca ai suficientă determinare și inițiativă pentru a te implica fără plată într-o cauză care este importantă pentru tine. Atunci când un angajator vede că ai experiență de voluntariat, întelege că ai idei și cauze personale pentru care nu te sfiești să depui efort. Atunci când este evident că banii nu sunt singurul aspect care te motivează, inspiri incredere.

De ce ai ales să te implici în LSRS?

Am ales să ma implic în LSRS fiindcă este o comunitate de oameni minunați de la care învăț constant și cu care este o plăcere să lucrez. Tot mai mulți români pleacă în străinătate și consider că este de o importanță imensă să avem o structură și o rețea socială pentru toți tinerii interesați să plece. Suntem activi în multe țări și putem oferi ajutor și suport pentru orice student. Pentru mine a însemnat sentimentul de apartenență la acest grup. M-am simtit inclusă și acceptată și lucrez pentru comunitatea romanească de aici și relatia tineretului cu instituțiile guvernamentale și non-guvernamentale.

Cum te-a ajutat experiența LSRS în dezvoltarea personală?

Am învățat mult despre organizarea unui event de succes, despre modul de abordare al invitaților, vorbitorilor, organizatorilor și participanților în general. Am învățat reguli de adresare și comportament în cadrul unui eveniment formal; am învățat importanța unei echipe bine consolidate și necesitatea răsplătirii eforturilor voluntarilor.

Cum încerci să îți menții echipa motivată?

Încerc să îmi mențin echipa motivată prin a recunoaște și a aprecia eforturile lor și prin organizarea unor ieșiri în oras cu scopul de team-building; ei aleg locația și activitatea.

Esti din nou voluntarul lunii din filialele LSRS în urma nominalizării colegilor tăi. Ai un sfat pentru voluntarii LSRS?

Am în primul rând gânduri de recunoștință pentru voluntari. Nu ar fi posibil mai nimic fără ei și îmi doresc să creez oportunități prin care ei să beneficieze în orice fel își doresc, cât de mult își doresc. LSRS le poate oferi foarte mult și sper să le pot transmite asta mai bine în viitor.