Participarea LSRS la Consiliul Național al Rectorilor

Consiliul Național al Rectorilor a fost organizat intre 1 – 3 iunie 2018 la Oradea, iar LSRS a fost reprezentanta de Andreea Drăghici, voluntar în cadrul departamentului Resurse Umane LSRS. În cadrul acestui congres, s-au prezentat și discutat probleme actuale din domeniul educației, de la oferta educațională și resursa umană din universități până la cercetare, cerințele pieței muncii la nivel european și internaționalizare.

Intervenția Andreei, ca reprezentant al Ligii Studenților Românilor din Străinătate, a fost primită bine de audiență întrucât raportul realizat după sondajul din 2016 a adus în prim plan chestiuni legate de preferințele tinerilor și anume în ce fel, cum, de ce decid studenții români să studieze în străinatate, problemele cu care se confruntă aceștia la întoarcerea acasă și altele. Cei prezenți au fost receptivi la propunerea noastră de a veni în ajutorul studenților care decid să plece cu mobilitatea Erasmus și de a le oferi astfel sprijinul nostru în străinătate.

Andreea ne-a comunicat că: “Această întrunire a fost de bun augur, nu doar că am conștientizat situația din domeniul educației și cercetării, dar am întâlnit oameni dragi și am legat prietenii. Nu pot să critic pentru că nu sunt în măsură și nu pot să spun că în străinătate este totul perfect, dar nu încetez să cred că România poate și are potențial. Mai ales că majoritatea studenților plecați la studii încă își doresc să se întoarcă în țară și să aducă un nou suflu RomânieI.”